Toată lumea a remarcat un lucru când a apărut Gică Popescu la nunta lui Ianis Hagi!

Toată lumea a remarcat un lucru când a apărut Gică Popescu la nunta lui Ianis Hagi!
  • Publicat:
  • Actualizat:

Fostul mare internațional român Gică Popescu este și el prezent la nunta lui Ianis Hagi cu Elena Tănase, iar lumea a remarcat un lucru când a apărut la eveniment.

Gică Popescu a fost printre primele persoane care a apărut la Biserica Sfântul Visarion, unde a avut loc cununia religioasă a lui Ianis Hagi cu Elena Tănase.

Amănuntul remarcat în momentul în care Gică Popescu a apărut la nunta lui Ianis Hagi

Internaționalul român Ianis Hagi s-a cununat religios cu aleasa inimii, Elena Tănase. Evenimentul a avut loc la Biserica Sfântul Visarion, iar printre cei prezenți a fost și Gică Popescu, cumnatul tatălui mirelui, Gică Hagi.

Fostul fundaș a sosit la Biserica Sfântul Visarion cu aproximativ 30 de minute înaintea mirilor. Îmbrăcat într-o ținută impecabilă, el a afișat un nou look. Gică Popescu i-a surprins pe cei prezenți cu nuanța părului, un roșcat care a ieșit imediat în evidență, scrie cancan.ro.

Ziua pentru miri și o parte dintre invitați a început la Constanța, unde nuntașii au respectat tradițiile machedonești. Ulterior, alaiul s-a deplasat la Biserica Visarion, acolo a fost oficiată cununia religioasă.

Ianis Hagi are două ținute vestimentare în cea mai importantă zi a vieții lui

„Decarul” echipei naționale a României la EURO 2024 a purtat un costum elegant, compus dintr-un sacou alb și pantaloni negri. El a asortat o pereche de pantofi negri, o cămașă albă cu nasturi negri și un papion negru.

La rândul ei, Elena, soția fotbalistului, a avut o rochia de mireasă extrem de elegantă. Elena Tănase a ținut în mână și un buchet superb de flori albe.

Nașii tinerilor miri sunt Andreea și Costel Nacidis, un afacerist din Constanța. După cununia religioasă, în care Ianis Hagi și Mirela Tănase și-au jurat credință în fața lui Dumnezeu, nuntașii s-au deplasat la Palatul Stirbey, unde are loc petrecerea.

Printre cei care vor lua parte la eveniment se numără și foarte multe celebrități, oameni din lumea fotbalului dar și politicieni.

Omul care s-a ocupat de ținuta vestimentară a fotbalistului, Claudiu Mănescu, a spus că internaționalul român va avea la petrecere alt costum, creat conform dorințelor fotbalistului.

Cât a costat nunta lui Ianis Hagi cu Elena Tănase

Ianis Hagi și Elena Tănase au făcut cununia civilă la sfârșitul anului trecut, când cei doi și-au unit destinele legal.

Toate aranjamentele pentru nuntă costă nu mai puțin de 200.000 de euro. Invitații ar fi oferit, deja, daruti în valoare de aproximativ 300.000 de euro, ceea ce înseamnă că tinerii însurăței vor pleca la drum, în noua lor viață, cu un 100.000 de euro.

Are o experiență de 30 de ani în presa sportivă. A debutat în ianuarie 1994, în calitate de colaborator la Sportul românesc, dar semnătura îi apăruse, deja, cu jumătate de an înainte. Era un articol despre fotbalistul lui preferat, brazilianul Romario de Souza Faria, în suplimentul „Fotbal ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Anunțul matrimonial devenit viral al unui pensionar rămas văduv: 'Caut parteneră, maxim 50 de ani. Sunt...'
Anunțul matrimonial devenit viral al unui pensionar rămas văduv: 'Caut parteneră, maxim 50 de ani. Sunt...'
S-a lăudat că n-a fost demis niciodată în 26 de ani, iar a doua zi a fost dat afară
S-a lăudat că n-a fost demis niciodată în 26 de ani, iar a doua zi a fost dat afară
Părinții gemenilor dispăruți din Târgu Jiu, în șoc. Ce au găsit în telefonul fraților, înainte de dispariție?!
Părinții gemenilor dispăruți din Târgu Jiu, în șoc. Ce au găsit în telefonul fraților, înainte de dispariție?!
Banii nu aduc fericirea! Cel mai bogat fotbalist din lume, cu salariu de FCSB, nu mai prinde nici lotul echipei sale
Banii nu aduc fericirea! Cel mai bogat fotbalist din lume, cu salariu de FCSB, nu mai prinde nici lotul echipei…
Andreea Bănică, imagini interzise în costum de baie, la 46 de ani: „Arăți ca o puștoaică”
Andreea Bănică, imagini interzise în costum de baie, la 46 de ani: „Arăți ca o puștoaică”
BREAKING Cutremur MARE în România, s-a simţit puternic la Bucureşti. Vom reveni
BREAKING Cutremur MARE în România, s-a simţit puternic la Bucureşti. Vom reveni
BANCUL ZILEI. Bulă:-I-am spus lui fiu-miu să nu se căsătorească cu o orăseancă..
BANCUL ZILEI. Bulă:-I-am spus lui fiu-miu să nu se căsătorească cu o orăseancă..
Ce este un pager. Mii de dispozitive au explodat simultan în Liban: cel puţin 9 morţi şi 3.000 de răniţi
Ce este un pager. Mii de dispozitive au explodat simultan în Liban: cel puţin 9 morţi şi 3.000 de răniţi
SPIONII de la Hollywood! Marii ACTORI care au fost informatori
SPIONII de la Hollywood! Marii ACTORI care au fost informatori
Cum a ajuns Irinel Columbeanu falit și uitat într-un azil. Pe ce şi-a cheltuit toată averea
Cum a ajuns Irinel Columbeanu falit și uitat într-un azil. Pe ce şi-a cheltuit toată averea
Nelson Mondialu ZGUDUIE showbizul! A rupt tăcerea despre Liana, după nunta lui Livian: „E fata mea adoptată”
Nelson Mondialu ZGUDUIE showbizul! A rupt tăcerea despre Liana, după nunta lui Livian: „E fata mea adoptată”
Asociația de proprietari e obligată să notifice. Fiecare proprietar de apartament trebuie să plătească
Asociația de proprietari e obligată să notifice. Fiecare proprietar de apartament trebuie să plătească
Sicriul Anei Maria Vasiliu a ajuns acasă! Familia, răpusă de durere
Sicriul Anei Maria Vasiliu a ajuns acasă! Familia, răpusă de durere
Doliu la TVR! A murit o emblemă a știrilor din România
Doliu la TVR! A murit o emblemă a știrilor din România
Ce jocuri primesc abonații PlayStation în septembrie 2024?
Ce jocuri primesc abonații PlayStation în septembrie 2024?
A murit Toto Schillaci, supranumit „eroul nopţilor magice”
A murit Toto Schillaci, supranumit „eroul nopţilor magice”
Codul Rutier 2024: Echipamente obligatorii pentru mașini. Șoferii pot primi amenzi usturătoare
Codul Rutier 2024: Echipamente obligatorii pentru mașini. Șoferii pot primi amenzi usturătoare
Povestea lui Piki, câinele erou care și-a salvat stăpânul din inundațiile de la Galați. L-a trezit când apa era deja până la brâu
Povestea lui Piki, câinele erou care și-a salvat stăpânul din inundațiile de la Galați. L-a trezit când apa era deja…
×